Dr. Delia Dimitriu a fost distinsă cu premiul pentru știință la Gala “Top 100 Români de Pretutindeni” din cadrul evenimentului Repatriot Summit. Împreună conectăm românii”, care a avut loc la Iași în perioada 6 – 9 octombrie 2022.

Evenimentul este o inițiativă specială, care urmărește promovarea românilor cu rezultate profesionale remarcabile la nivel național sau internațional.

În gala din acest an au fost premiați atât românii ce excelează profesional în diverse domenii cât și persoanele din diaspora, care s-au implicat constant în proiecte pentru dezvoltarea economică, culturală și socială a României.

Lucrând alături de Geostud, unde este responsabila Departamentului Schimbări Climatice și Economie Circulară, Dr. Delia Dimitriu a reușit împreună cu echipa, să ducă soluțiile românești de decarbonizare la nivel mondial. Astfel, Geostud va participa în noiembrie 2022 la COP27- Egipt în calitate de expozant, având standul amplasat în zona Climate Action – Innovation Zone.

“Vă mulțumesc pentru această oportunitate și mă bucur mult pentru inițiativa Repatriot, pentru că eu, deși am plecat în Marea Britanie de două decade, am continuat să lucrez alături de colegii din România în diverse proiecte.

Am venit constant în țară- vizitând și profesând în diverse regiuni ale frumoasei noastre țări.”, le-a transmis Delia Dimitriu participanților la eveniment prin intermediul domnului Vlad Sandu, Director General Adjunct GEOSTUD, desemnat să ridice premiul.

“Colaborarea Geostud cu Delia Dimitriu are ca obiective dezvoltarea de strategii; conturarea de programe și proiecte la nivel local, regional și european cu privire la schimbările climatice și definirea de măsuri ce necesită a fi luate pentru a contracara efectele acestora.”, declară Petru Nicolae, Director General Geostud.

Dr. Delia Dimitriu este un expert de renume mondial în decarbonizarea transportului și mobilității. A făcut parte din echipa “International Panel on Climate Change” alături de care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2007.