Geostud, la invitația Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, a participat în seara de 4 octombrie 2022, la ceremonia dedicată Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Evenimentul s-a desfășurat în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au fost gazda personalităților diplomatice și economice din România și din Regatul Unit.

„Am primit cu entuziasm invitația Majestății Sale, Margareta și am fost onorați să fim alături de reprezentanții Casei Regale pentru a sărbători parteneriatul economic româno-britanic și începutul domniei Regelui Charles al III-lea. Dorim ani mulți de domnie Majestății Sale Regelui Charles al III-lea și ne bucurăm să fim implicați în proiectele desfășurate în parteneriat cu Regatul Unit”, declară Petru Nicolae, Director General Geostud.

Excelența Sa domnul Andrew James Noble LVO a fost deasemenea prezent la ceremonie, iar în discursul său a declarat că a fost una dintre cele mai emoționante seri din cariera sa de diplomat.

Majestatea Sa, Margareta și ambasadorul britanic au vorbit despre legăturile de rudenie între cele două case regale și cei 140 de ani de relații diplomatice și comerciale dintre cele două țări. Aceste relații au fost stabilite de pe vremea regilor Carol I al României și Regelui Eduard al VII-lea al Marii Britanii, care a și vizitat Castelul Peleș pe când era Prinț de Wales.

În discursul său, Custodele Coroanei Române, Margareta, a amintit totodată, despre momentul trist al funeraliilor de stat ale Reginei Elisabeta a II-a și a transmis un mesaj de încredere în viitoarea domnie a Regelui Charles al III-lea.

“Dedic întâlnirea din această seară cu personalități diplomatice și economice britanice celor 140 de ani de relații bilaterale dintre țările noastre, memoriei Reginei Elisabeta a II-a și domniei Regelui Charles al III-lea.”, a încheiat Custodele Coroanei.

„Viitorul este luminos pentru relaţiile dintre ţările noastre privind la sectoarele energie, educaţie, sănătate, transport, apărare şi, desigur, tehnologie”, a mai spus Andrew Noble.

Geostud se implică activ în sectoarele amintite anterior și sprijină proiectele bilaterele între Romania și Regatul Unit.