Geostud a participat la dezbaterea privind stadiul de îndeplinire a obiectivelor Cop26, organizată de Ambasada Marii Britanii, 19 iulie 2022

CHALLENGES AND PERSPECTIVES ON CLIMATE CHANGE IMPACTS AND BIODIVERSITY PROTECTION IN ROMANIA

Geostud a avut onoarea de a participa în data de 19 iulie la Masa Rotundă organizată de către Ambasada Marii Britanii cu ocazia vizitei Excelenței Sale Dl. David Moran, Ambasador Regional al COP26 pentru Europa, Asia Centrală, Turcia și Iran.

Ambasadorul Regional ajută și asigură îndeplinirea obiectivelor COP26, iar implicarea sa este esențială pentru relațiile dintre guverne, pentru mediul de afaceri și mai ales pentru societate.

Discuțiile purtate s-au axat pe provocările și perspectivele în ceea ce privește adaptarea și mitigarea schimbărilor climatice, dar și pe importanța conservării biodiversității.

Alături de reprezentanții Geostud (Șef Departament Mediu și Expert Național Mediu – Dr.Ing. Raluca Ioana Nicolae și Expert Schimbări Climatice – Ecolog Ana Brăileanu), la întâlnire au participat și alți factori interesați, implicați în domeniile de interes ale evenimentului.

Întâlnirea s-a dovedit a fi benefică pentru toți participanții, iar reprezentanții din România au demonstrat faptul că schimbările climatice și conservarea biodiversității reprezintă una dintre priorități la nivel național, atât în mediul privat de afaceri, cât și în organizații non-guvernamentale.