Geostud ajută copiii din Valea Plopului să înceapă cu dreptul noul an școlar


Geostud susține educația, contribuind la crearea unui viitor mai bun pentru copiii proveniți din medii defavorizate, prin îmbunătățirea accesului la educație. În săptămâna 29 august – 2 septembrie, în sediile Geostud și Asociația Natura 5, s-a derulat o campanie de colectare rechizite, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, gadgeturi, precum și ajutor financiar, pentru copiii din Valea Plopului, aflați în grija părintelui Nicolae Tănase. Inițiativa pornește de la dorința combaterii abandonului școlar, în zonele defavorizate. În România, 4 din 10 copii trăiesc în sărăcie și excluziune socială.

În scurt timp, noul an școlar va începe, motiv pentru care, angajații celor două organizații au venit în ajutorul copiilor, cu scopul de a contribui la evoluția educațională, aceasta fiind un drept fundamental al oricărui copil. Astfel, în doar câteva zile, echipele Geostud și Asociației Natura 5 au strâns pentru cei peste 300 de copii de la Valea Plopului, sute de hăinuțe, ghete, jucării și rechizite, zeci de kilograme de fructe şi de alimente.

Inițiativa Geostud și Asociației Natura 5 a fost răsplătită pe măsură de marea familie a preotului Nicolae Tănase, care este mai mult decât un părinte pentru acești copii salvaţi de la abandon.

„Zâmbete largi și lacrimi de bucurie ne-au fost oferite în semn de răsplată când am mers să înmânăm darurile. Am văzut copii fericiți, mame și bunici recăpătându-și speranța, mulțumindu-ne cu recunoștință. Felicitări părintelui Nicolae Tănase și ne bucurăm că putem să fim alături de acest proiect frumos, uman cu rezonanță în inimile celor care primesc și oferă!”, declară Petru Nicolae, Director General SC Geostud SRL.

Despre părintele Nicolae Tănase și grija pentru semeni
Părintele Nicolae Tănase, tată a 6 copii, este preot în Valea Plopului și Valea Screzii, comuna Posești, județul Prahova.
Părintele Nicolae înfiinţeză în anul 1994 asociația prin intermediul căreia primeşte în grijă, temporar sau definitiv, copii ce nu pot fi întreținuți de propriile familii, copii orfani și copii abandonați. Aceștia sunt fie încredințați în plasament familial spre creștere unor familii din sat, fie găzduiți în casa parohială și îngrijiți de personalul asociației și de voluntari.

Recomandăm oricui are dorința de a trăi sentimente și emoții legate de bucuria de a dărui, să ne contacteze la următoarele date de contact:
Asociația Natura 5:
E-mail: asociatianatura5@gmail.com

Putem organiza o deplasare împreună sau putem colecta eventuale donații și asigura transportul către copii din Valea Plopului.